Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România al Fundației ”Doina Cornea” a continuat săpăturile de la Periprava – Marius Oprea

Cînd în ianuarie anul acesta a trebuit să părăsesc Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, îmi făceam griji nu atît pentru viitorul meu, pentru că nu m-am simțit, slavă Domnului, niciodată neajutorat din acest punct de vedere, cît mai ales în legătură cu datoria pe care o aveam față de morții nedezgropați ai comunismului. La revenirea mea în 2012 la IICCMER, după ce în 2010 nu numai că am fost înlăturat din conducerea Institutului la comanda lui Traian Băsescu, pentru a-i face loc protejatului său Vladimir Tismăneanu, dar noua direcție sistase aceste investigații, conduceam ”Asociația pentru Memoria Victimelor Comunismului”, în cadrul căreia reorganizasem și continuasem cercetările arheologice, continuînd alături de prietenii mei vechi Gheorghe Petrov, Gabriel Rustoiu, Horațiu Groza și Paul Scrobotă căutarea ”poporului pierdut”, cum numesc eu acea parte a românilor care-și dorm somnul de veci în morminte fără cruce, căzuți victimă regimului comunist. Dar, cum e de înțeles, am suspendat activitatea Asociației atunci. O ”repornire” a ei era dificilă: cele trei persoane, dragi mie, care-mi susținuseră această activitate și figurau în Direcția acestui ONG, plecaseră între timp la Dumnezeu – i-am numit pe Zoe Petre, Alexandru Barnea și Alexandru Suceveanu. Dar frămîntările mele au luat sfîrșit mai repede decît credeam – un telefon de la bunul meu prieten Leontin Iuhas m-a scos din ele: el îmi propunea să reiau săpăturile arheologice în cadrul Fundației ”Doina Cornea” care, deși nu deținea încă sentința de înființare ori fonduri, mă putea ajuta, m-a asigurat el, după ce s-a consultat cu Eugen Iordăchescu, avocatul sufletist de la ”IORDĂCHESCU ȘI ASOCIAȚII”, care sprijină de la bun început demersurile de creare a Fundației ”Doina Cornea”. ”Asta ar fi fost dorința mamei”, m-a asigurat Leontin. ”Trebuie ca voi să continuați!”, a întărit el.

Deci, cu toate greutățile și piedicile puse de Alexandra Toader, pentru a sista investigațiile în vederea descoperirii osemintelor victimelor regimului comunist, activitate definitorie cîndva a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care acum fosta consileră de la Cotroceni îl conduce, am reușit cu sprijinul Fundației ”Doina Cornea”, căreia i s-a adăugat imediat Asociația Foștilor Deținuți Politici din Romînia, prin președintele său Octav Bjoza (un sprijin pe care l-am avut dintodeauna din partea foștilor deținuți politici și al celor care-i respectă), să reluăm căutarea camarazilor lor uciși în temnițe.

N-am fi reușit, firește, să ne întoarcem la morții care ne așteptau la Periprava, fără bani. Nu sînt, nici eu și niciunul dintre colegii mei arheologi oameni bogați, aș spune că pe scara socială ne situăm la nivelul bugetarului sub-mediu. Totuși, grație entuziasmului și dăruirii prietenului meu Leontin Iuhas și prin intermediul aceluiași Eugen Iordăchescu am reuşit să găsim banii necesari (24.000 de lei) pentru deplasarea și săpăturile de la Periprava. Majoritatea banilor (20.000 de lei) fost donați printr-un contract de mecenat de către Asociația AD CARITATIS din Bistrița, prin președintele ei, Vasile Moldovan, către care se îndreaptă toată recunoștința noastră. Și a celor patru deținuți morți, descoperiți în această vară la Periprava, care s-au adăugat celor 50 găsiți pînă acum acolo (din 124, cîți sînt înregistrați că au murit în lagăr) și cărora li s-a putut aprinde o lumînare la căpătîi.

Trebuie să înțelegeți că aici nu e vorba de mine. E vorba de morți cu gura plină de pămînt, a căror rugă mie-mi stăruie în auz, din ziua-n care l-am găsit pe primul dintre ei: ”puneți-ne o cruce, aprindeți-ne o lumînare”. Cu aceste gînduri în minte, am avut mai multe discuții cu Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, al cărui membru de onoare sînt și împreună am găsit o soluție, mai ales după o discuție lămuritoare cu dl. colonel Cătălin Pițu, noul șef al Direcției Parchetelor Militare, din cadrul Parcehtului General, care coordonează cercetările judiciare de la Periprava. Ca urmare, eu și întreaga echipă de arheologi coordonată de Gheorghe Petrov am încheiat un protocol de colaborare, ca persoane fizice, arheologi atestați și înscriși în Registrul Național al Arheologilor, cu Asociația Foștilor Deținuți Politici, căreia i-am oferit expertiza noastră. AFDPR are, ca Asociație, inclusiv scopul de a descoperi victimele represiunii comuniste. Iar noi îi ajutam să o facă. Apoi, AFDPR a înaintat către Parchetul General o adresă, prin care înștiința intenția de a continua investigațiile de la Periprava, unde intenționam să mergem în perioada 16 august – 30 august a.c. Ceea ce nu s-a putut realiza, din cauza unor impedimente ce țineau de natura sesizării, care au fost însă rezolvate cu ajutorul procurorului de caz, colonelul Gheorghe Stanciu și a procurorului general adjunct Bogdan Licu. Pe viitor, asemenea probleme nu vor mai exista: înființarea Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, care are drept scop deshumarea victimelor comunismului este prevăzută ca parte integrantă în statutul Fundației ”Doinea Cornea”.

Așadar am pornit, în cele din urmă, spre Periprava, chiar dacă cu o întîrziere de o săptămînă, însoțiți fiind, așa cum s-a întîmplat și în anii din urmă, de Octav Bjoza, președintele AFDPR și vechii noști prieteni din Televiziunea Română, Alexandru Munteanu și Cristina Rădulescu, cărora li s-a adăugat, surpriză, și Andreea Berecleanu, al cărui bunic și unchi au fost ei înșiși deținuți politici (primul, fiind deținut o perioadă chiar în lagărul de la Periprava). Alături de mine a fost și fiul meu Alexandru, de 15 ani, care este la a doua campanie arheologică în căutarea victimelor comunismului, alături de noi. I-am privit cu atenție și de astă dată reacțiile, cînd s-a apropiat și a șpăcluit, sub îndrumarea lui Paul Scrobotă și Horațiu Groza, osemintele unui mort. Compasiune, împletită cu curiozitatea și în niciun caz frică ori scîrbă. Dar să nu anticipez.

Investigațiile au început pe 31 august și s-au încheiat, practic, pe 5 septembrie. A mai fost nevoie de o zi, pentru astuparea lungii secțiuni, penultima, lungă de 20 de metri și adîncă de 1,20 metri, în care am găsit mai puțini morți decît anul trecut (5, de astă dată), dintr-un motiv simplu – în mijlocul secțiunii am găsit ceea ce știam, din anii trecuți, că este acolo: un izvor amenajat cîndva, pe care localnicii l-au folosit pentru a uda florile de pe mormintele cimitirului lipovenesc, izvor care a fost astupat cîndva la mijlocul anilor ’80, dar care la data îngropării pe ascuns a deținuților morți acolo funcționa. Și, pentru că mormintele proaspete ale deținuților ar fi putut să fie observate de cei ce mergeau la izvor, gardienii s-au ferit să îngroape morți în apropierea acestuia.

Nu e niciodată ușoară ”întîlnirea” cu osemintele celor morți în lagăre, ca aici la Periprava, în închisori, ca la Tîrgu Ocna ori Aiud, sau cu aceia împușcați și îngropați după aceea pe ascuns, prin păduri sau grădini, de către călăii lor. Dar întodeauna există o mulțumire, și anume că undeva, cineva o să afle urma tatălui, al bunicului său, despre a cărui soartă și mormînt n-a știut nimic, vreme de 60-70 de ani. Această mulțumire am trăit-o și în acest an.

Cînd am încheiat practic săpăturile, cu extragerea osemintelor celor patru deținuți morți pe care i-am găsit (al cincilea mormînt aparținea, după experiența noastră și expertiza medico-legală efecuată unui localnic și a fost astupat la loc), trăisem încă o dată cu toţii același sentiment paradoxal, fericirea de a găsi un mort, pe care îl încercăm întodeaua în asemenea împrejurări. Lui i s-a adăugat o altă mare mulțumire: aceea de a avea, în sfîrșit, o posibilă pistă, pentru identificarea unuia dintre deținuții care și-au găsit sfîrșitul aici. În 2007, cînd conduceam Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, doamna Manuela Hagiopol, fiica lui Eugen Basica, medic veterinar de 48 de ani din Strehaia, mort la Periprava, m-a rugat să o ajut să-și găsească tatăl. Așa a început și odiseea cercetărilor noastre de aici. Doamna Gagiopol ne-a dat și un indiciu prețios: aflase și că a avut pusă în coșciug o sticluță goală, ”de parfum” și că tatăl său avea o lucrare dentară. Ani de zile am căutat cu atenție, printre oasele tuturor deținuților găsiți o sticluță, deși așa ceva nu putea să ne scape. Miercuri, 2 septembrie, la orele prînzului, sticluța a apărut, sub oasele brațului drept al mortului din mormîntul numerotat de Ghiță Petrov cu 54. Ultimul, din această vară.

Că poate fi, cu o mare probabilitate acest mort Eugen Basica a fost sugerat și de lucrarea dentară a maxilarului inferior, de placa ce-i înlocuia dinții din față a maxilarului superior, cît și de constituția robustă și vîrsta aproximată de medicul legist Vasile Dașanu și polițiștii criminaliști tulceni Dan Danielencu și Gabriel Cristea. Atît ei, cît și procurorii militari Gheorghe Stanciu și Toma Octavian mi-au împărtășit opinia, dar nu și entuziasmul și s-au ferit însă să spună cu siguranță că așa stau lucrurile și că acesta e, într-adevăr, Eugen Basica. Au notat însă toate amănuntele pe care noi le cunoșteam de la doamna Hagiopol, în legătură cu tatăl său și ceea ce cuoșteam de la ea în legătură cu împrejurările morții sale, iar probabil aceasta va fi prima analiză ADN făcută în ”Dosarul Periprava”.

Oricît de rezervați au fost procurorii, legistul și polițiștii criminaliști, mie inima îmi spune că l-am găsit pe tatăl doamnei Hagiopol, la treisprezece ani de la rugămințile pe care aceasta mi le adresase. Încă o dată, se adeverește ceea ce susțin, în fața celor care spun că demersurile noastre sînt tardive: și anume că NICIODATĂ NU E PREA TÎRZIU PENTRU ADEVĂR. Cel pe care-l cred Eugen Basica este încremenit într-un strigăt disperat, care parcă iese din gura deschisă și plină de pămînt a celui care deocamdată este ”mortul nr.54” și ceva îmi spune că acest strigăt, adresat Proniei, a fost ascultat. Fără îndoială, de acolo, din cer, și doamna Doina Cornea are meritul ei, pentru asta.

Fot 1: Fotografie de ansamblu a secțiunii cercetate;

Foto 2: Posibilele osemințe ale lui Eugen Balica, ”deținutul îngropat cu sticluța de parfum”, vizibilă sub antebrațul drept;

Foto 3: De la stînga la dreapta, Gheorghe Petrov, Horațiu Groza, Alexandru Oprea, Marius Oprea, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Alexandru Munteanu;

Foto 4: Eugen Balica, detaliu.