Doina şi Ariadna – Dinu Zamfirescu

Într-o vreme în care s-au născut şi dezvoltat monştri precum Lenin, Hitler, Stalin, Mao sau Pol Pot s-au aflat şi opusul total al lor.

La noi, dar şi prin alte părţi, s-au dezvoltat şi conştiinţe umane purtătoare ale unei dreptăţi care se opuneau antiumanului propovăduit de primii.

Printre acestea ultime, la noi în ţară, o considerăm în primul rând pe Doina Cornea.

În singurătatea lor, aceste ultime personalităţi nu au fost cu totul singure. În ceea ce o priveşte pe Doina Cornea ea a fost susţinută în primul rând de cei doi copii ai săi: Ariadna şi Leontin.

Doina Cornea şi Ariadna ne-au părăsit prematur amândouă.

Le-am cunoscut şi de aceea nu îmi este deloc uşor să le dedic aceste rânduri.

Pe Doina am cunoscut-o, dacă se poate spune aşa, înainte de-a o cunoaşte, adică prin manifestările ei. Mă găseam în exil, în Franţa. Textele trimise de Doina în străinătate le cunoşteam aproape pe dinafară. Prin tot felul de reţele, Doina reuşea să le expedieze din ţară, pe diverse căi, şi ajungeau la Ariadna, stabilită în Franţa. Aceasta, la rândul ei, le transmitea fie posturilor de radio „Europa Liberă” sau „BBC”, care le transmiteau la rândul lor pe unde, în ţară. Totodată aceste texte erau trimise şi la „Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din România”, cu sediul la Paris, ligă din care făceam parte. După câtva timp şi Ariadna a fost aleasă ca vice-preşedinte al Ligii. Eram atunci şi corespondent al BBC, Secţia română, şi transmiteam ştiri despre Doina sau texte ale acesteia.

Pe Doina am cunoscut-o personal abia în 1990, după Revoluţie, la Bucureşti. Era atunci membră a forului creat după decembrie 1989. Mă aşteptam să văd o femeie aprigă şi cu o statură impozantă, dar am cunoscut o persoană caldă şi cum se spune „o mână de femeie”. Totuşi, dintr-o primă discuţie, i-am constatat dârzenia, moralitatea profundă, principialitatea de la care nu abdica. M-am speriat puţin, însă, nu ştiu cum s-a făcut, ne-am înţeles de la bun început, poate mai mult decât o făcusem până a fi faţă în faţă. Iată, mi-am zis atunci, de astfel de oameni are nevoie România şi de care nu prea avusese parte.

Acest prim contact a confirmat ceea ce descoperisem în textele care ne parveneau în exil. De altfel texte pe care începusem să le discutăm, în Franţa, în cadrul „Clubului de gândire şi acţiune liberală” pe care îl înfiinţasem, la Paris, împreună cu Radu Câmpeanu şi unde analizam cam tot ce ne parvenea din ţară atât înainte, cât şi după revoluţie.

Pe Ariadna, fiica ei, am cunoscut-o la Paris, cu ocazia unei manifestaţii organizate de „Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din România”, în faţa Ambasadei România la Paris, manifestaţie organizată de Ligă în favoarea Doinei Cornea şi a fiului său care fuseseră arestaţi la Cluj. I-am luat un interviu pe care apoi l-am difuzat pe unde, în România.

Mai târziu, Ariadna, căsătorită cu un profesor francez, a înfiinţat o asociaţie numită „Prietenii Doinei Cornea”, unde am devenit membru împreună şi cu alţi exilaţi români, dar şi cu francezi, oameni din presa centrală pariziană.

Am devenit, mai târziu, buni prieteni care activam în cadrul „Ligii” dar şi în general împotriva regimului ceauşist din România.

Ariadna era, mi-am dat seama de aceasta mai târziu, o altă Doina Cornea pe plaiuri franceze şi bineînţeles cu modulaţiile însuşite în Franţa, unde era profesoară.

Ariadna era neobosită şi demnă de admiraţie, aşa cum am spus profesoară, mamă a trei copii şi neabătută de la preocupările şi simţămintele mamei sale, care de fapt erau şi ale ei.

Am colaborat împreună cu toată fiinţa noastră la ceea ce s-a denumit „Operation Villages Roumain”. Era o acţiune îndreptată împotriva distrugerii a câteva mii de sate româneşti, acţiune ordonată de Ceauşescu. Am fost fiecare dintre noi, de multe ori împreună, prin întreaga Franţă, în Belgia, Marea Britanie, Italia, să animăm această mişcare de oprire a planurilor demenţiale ale cuplului Ceauşescu. Vorbeam împreună sau fiecare în parte în tot soiul de comune şi oraşe franceze, belgiene, elveţiene, ca şi la Londra sau Roma. Totodată ne ghidam şi după preceptele Doinei Cornea, pe care ea le adresa dictatorului român. 

În cadrul acestor acţiuni româneşti am fost deseori în prezenţa Regelui Mihai care se arăta interesat de toată această activitate dar şi de existenţa Doinei Cornea despre care auzise.

A fost o perioadă care a durat câţiva ani.

După Revoluţia din România desigur că lucrurile s-au mai schimbat. Ariadna a rămas în Franţa, deşi venea deseori să-şi vadă părinţii la Cluj.

Eu am revenit în ţară unde am continuat să păstrez un contact cu Doina Cornea, fiind de cele mai multe ori pe aceeaşi „lungime de undă”.

Ariadna mai venea prin ţară, ne vedeam şi mai puneam „ţara la cale”.

Cu Doina mai vorbeam la telefon, mai mergeam pe la Cluj, apoi am început şi eu să mă deplasez mai greu.

Prima a plecat dintre noi Ariadna, apoi nu mult după aceea a plecat şi Doina.

Aceste puţine rânduri despre Doina şi Ariadna mi-au readus în minte o perioadă de viaţă trăită cu toată intensitatea.

***

Pentru cei care doresc să aibă o idee mai directă despre Doina Cornea, le recomand următoarele volume apărute în ţară şi unul în Franţa.

Liberté  – Doina Cornea, Editura Criterion, 1990, Paris

Faţa nevăzută a lucrurilor – dialoguri cu Rodica Palade – Editura Dacia, 1999, Cluj

Puterea fragilităţii – Editura Humanitas, 2006, 2019 Bucureşti

Jurnal – ultimele caiete – Editura Fundaţiei Academia Civică, 2009, Bucureşti

Doina Cornea dincolo de zid – Cornel Jurju, editura Argonaut, 2017, Cluj

În căutarea îngerilor pierduţi – Doina Cornea, Editura Şcoala Ardeleană, 2019, Cluj