Buletin informativ 1

În luna octombrie a anului 2018 am început demersurile pentru înfiinţarea Fundaţiei Doina Cornea. Era evident că nu dispun de suma necesară înregistrării legale a fundaţiei dar am pornit totuşi, plin de entuziasm. Eram sigur că scopul şi obiectivele fundaţiei vor aduna suficienţi membri care, prin aportul lor, vor asigura contribuţia financiară necesară.

Am conceput, în consecinţă, un statut care reunea, ca membri fondatori, cele mai importante institutii ale statului, personalităţi ale societăţii civile şi membri ai familiei Doinei Cornea. 

L-am trimis instituţiilor statului, plin de speranţă. Mă aşteptam să primesc răspunsuri pozitive, la fel de entuziaste ca invitaţiile făcute de mine… Poate câteva refuzuri răzleţe… Dar nu! Mi-au venit doar două refuzuri. În rest… tăcere.

Mi-au răspuns pozitiv cele două instituţii locale din Cluj: Primăria (cu care suntem în colaborare în vederea înfiinţării casei memoriale) şi Consiliul Local – viitor membru fondator al fundaţiei.

Şi mi-au mai răspuns pozitiv, spre marea mea bucurie – dar şi a Doinei Cornea de acolo de unde ne priveşte – Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi multe din persoanele pe care mama le-a iubit.

Deoarece suma nu părea să se adune prea repede am făcut mai multe apeluri publice, am organizat cu ajutorul partenerilor fundaţiei, societăţile Iordăchescu&Asociaţii, Artmark şi Banca Transilvania, concertul caritabil „Doina Cornea – Lumina din întuneric‟ şi am pregătit, cu ajutorul Artmark, o licitaţie, tot caritabilă, care, datorită pandemiei, s-a amânat pentru luna decembrie a acestui an.

Până în acest moment s-a adunat, în total, suma de 95.220 lei, mai sunt de primit contribuţiile unor membri care nu au depus încă banii în valoare de 21.300 lei, făcând un total de 116.250 lei. În completare, toţi moştenitorii Doinei Cornea au fost de acord să doneze fundaţiei, ca aport în natură în vedera completării capitalului necesar, obiectele de mobilier de stil antic şi pianul Doinei Cornea. Este în curs expertizarea lor pentru stabilirea valorii.

În cazul în care vor mai fi necesare fonduri pentru a ajunge la valoarea impusă de lege (100 salarii minime pe economie) vom încerca completarea cât mai rapidă a sumei şi înregistrarea legală a fundaţiei pănă la sfârşitul lunii august.

Despre puțini oameni putem spune că au scris istorie. Despre doamna Doina Cornea, aș spune că a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria noastră. Una pe care e foarte, foarte important, să o citească și copiii noștri, și copiii lor.

E important să ne amintim că au existat oameni pentru care libertatea de a gândi adevărul și de a spune adevărul erau valori absolute.

Doamna Doina Cornea a arătat că mai existau oameni care „nu au încetat să mai gândească”. Cu sacrificii personale greu de imaginat celor crescuți în libertate, Doina Cornea a devenit ea însăși un reper, un model, un exemplu al curajului de care aveam nevoie, ca națiune, pentru a fi liberi.

Doamna Doina Cornea a fost o educație pentru noi toți. 

Avem obligația morală pentru a acționa și cinsti memoria ei, dar și pentru a-i ajuta pe copiii și nepoții noștri să descopere acea pagină de istorie cu care ne putem mândri.

Din momentul în care s-a născut ideea fundaţiei şi până acum, chiar dacă ea nu a existat „de drept‟ ea a existat cu prisosinţă „de fapt‟ prin proiectele pe care le-a demarat şi care sunt în diverse stadii de realizare. Voi încerca să vi le prezint acum pe cele mai importante, urmând ca în fiecare din numerele viitoare să fac o actualizare a stării lor.

1. Redenumirea străzii Alba Iulia (cea pe care a locuit Doina Cornea mai mult de două treimi din viaţa ei, cea în care a fost arestată la domiciliu, păzită, supravegheată, filmată, înregistrată, bătută timp de doi ani) în „Strada Doina Cornea‟.

Proiect realizat: începând din data de 2 iulie 2020 după aprobarea în Consiliul Local Cluj-Napoca a proiectului de hotărâre iniţiat de domnul Primar Emil Boc strada Alba Iulia a devenit Doina Cornea.

2. Transformarea casei în care a locuit Doina Cornea în casă memorială.

Stadiu: S-a ajuns la un acord de principiu cu Primăria Cluj-Napoca, urmează stabilirea detaliilor.

3. Publicarea şi republicarea cărţilor Doinei Cornea.

• A fost publicat volumul de poezii Doina Cornea – În căutarea Îngerilor pierduţi la editura Şcoala Ardeleană. Comandă aici
• A fost republicat volumul Doina Corna – Puterea Fragilităţii (volum ce cuprinde şi textele Doinei Cornea transmise românilor prin Radio Europa Liberă, scrisori deschise adresate lui Nicolae Ceauşescu, etc.) la Editura Humanitas. Comandă aici
• Este în curs de republicare (probabil în cursul lunii iulie a acestui an) volumul lui Cornel Jurju (Doina Cornea  – Dincolo de zid) la editura Şcoala Ardeleană.
• Este în pregătire jurnalul Doinei Cornea, care va fi publicat, în colaborare, de Editura Humanitas şi Editura Academiei Civice.

4. Este în pregătire un album cu picturile şi desenele Doinei Cornea.
5. Este în pregătire expoziţia itinerantă cu picturile şi desenele Doinei Cornea, sub titlul: „Doina Cornea – Lumina din întuneric‟ care se va desfăşura astfel:

• Bucureşti, în Palatul Parlamentului în decembrie 2020 – se pregătesc detaliile cu conducerea Camerei Deputaţilor – care administrează clădirea

• Cluj, în cadrul Muzeului de Artă, în perioada 5-30 mai 2021

• Paris, în toamna anului 2021 – în pregătire

• Bruxelles, în 2021 – 2022 – în pregătire

6. Susţinerea, începând din anul 2020, a  programului de cercetări arheologice pentru descoperirea mormintelor şi deshumarea victimelor regimului comunist, în coordonarea istoricului Marius Oprea.

• s-a început campania de strângere a fondurilor necesare pentru continuarea, în luna august 2020, a săpăturilor de cercetare arheologică din cimitirul lagărului de exterminare de la Periprava.

7. Programul intitulat: „Cunoaşterea şi re-cunoaşterea valorilor româneşti‟ este un proiect prin care se doreşte identificarea şi promovarea, în special în rândul tinerilor a modelelor. Un popor fără modele este un popor mort, un popor care-şi închide orice cale spre dezvoltare.
8. Demersuri pentru emiterea unui timbru omagial Doina Cornea – cu toate că s-au făcut aceste demersuri, în decurs de aproape un an, Romfilatelia nu a crezut că Doina Cornea reprezintă un subiect potrivit pentru una din zecile de emisiuni ce s-au emis în acest timp.
9. Realizarea unei edituri a Fundaţiei Doina Cornea – în studiu.
10. 10.Realizarea unui studio de muzică şi film, ce va completa instrumentele fundaţiei pentru realizarea unora dintre proiecte – în studiu.

Acestea sunt o parte din proiectele fundaţiei, cele care au prins contur. Atât despre stadiile de realizare a acestora cât şi despre viitoarele proiecte ale fundaţiei, cele care nu au depăşit încă stadiul de idee vă voi spune în fiecare din numerele viitoare.

Washington, 4 iulie 2020

Sosită la București imediat după instalarea primului guvern postceaușist, la întrebarea “Ce credeți că trebuie să facă noul guvern pentru a reuși, acum, când în România s-a instaurat libertatea?”, o redactoare a postului de radio Vocea Americii primea un răspuns scurt și cuprinzător din partea unuia din membrii proaspătului Executiv: “Doamnă dragă, tot ce trebuie să facem este să procedăm pe dos decât au făcut-o comuniștii.”

Reîntoarsă la Washington, colega mea m-a întrebat ce cred “despre metafora folosită de ministrul român”. I-am răspuns că, știind umorul fin cu care este înzestrat noul VIP, credeam că era vorba, mai degrabă, de o butadă decât de o metaforă. Îi împărtășeam colegei mele și temerea că mulți dintre colegii de Cabinet ai noului ministru – și nu doar ei – vor lua ad litteram declarația cupricina. Și unii au luat-o, sperând că dacă ești liber și faci totul pe dos ca înainte, succesul nu are cum să te ocolească. Ce nu i-a ocolit a fost insuccesul.

S-au pierdut mulți ani până a început să fie înțeles un lucru, altfel foarte simplu, acela că metafora realității vs. realitatea metaforei nu este un simplu joc de cuvinte, că între cele două elemente ale amuzantului, blândului antagonism există multiple canale subterane care pot funcționa, nu o data, pe principiul vaselor comunicante, aruncându-te, dacă nu ești suficient de atent, într-o lume a jocurilor de oglinzi. O lume amuzantă la un spectacol de bâlci sau într-un parc de distracții, dar una devastatoare într-o lume în care nu divertismentul primează, ci chiar viața reală, cea de zi cu zi, a oamenilor.

Printre lucrurile cele mai greu de administrat se numără și libertatea – un copil capricios, care poate scăpa de sub control cât ai zice pește. Cei mai mulți părinți și-au dorit din tot sufletul să aibă copii, dar câți dintre acești oameni s-au dovedit, cu adevărat, și bun părinți? Să-ți dorești ceva, e una. Să administrezi cum se cuvine acel ceva, este alta. Libertatea poate lua multe chipuri, poate fi multe lucruri. “Freedom’s just another word for nothin’ left to lose/Nothin’ ain’t worth nothin’ but it’s free”, spune o splendidă baladă. Totuși, e de preferat ca libertatea chiar să valoreze ceva. Și valoarea nu i-o poate da decât felul în care o folosești, calitatea celor pe care le investești în ea.

Entuziasmul primilor pași de după căderea comunismului în Europa de Est i-a făcut pe mulți să uite că Istoria nu merge, mai niciodată, în linie dreaptă. Zig-zag=urile ei pot fi numeroase, obositoare, nu de puține ori de-a dreptul deprimante. De la dictatură se trece rareori direct la democrație. Printre întruchipările tranziției se numără și cele pe care științele politice le-au numit dictablanda și democradura. Nu este suficient să ieși cât mai rapid din astfel de surogate toxice ale democrației. Este nevoie să ieși cu adevărat pregătit pentru mereu perfectibilul proiect care este democrația. Doar așa libertatea nu mai este “just another word for nothin’ left to lose”.

Dintre toate tipurile de democrație, democrația participativă pare unora aproape un pleonasm. Nu este. Nu aștepți ca întâi să primești ceva din partea societății și abia apoi contribui, participi. Este exact pe dos. Nu trebuie să fii “cineva”, să ai o înaltă poziție în ierarhia de stat pentru a juca un rol important. Louis D. Brendeis, fost judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite, a definit acest lucru cum nu se poate mai limpede: “The most important political office is that of the private citizen”.

Acesta este primul număr al buletinului informativ De la opoziție la libertate, publicat de Fundația “Doina Cornea”. Îi urez să devină un vehicul al schimburilor de idei pe măsura idealurilor pe care le-a slujit Doina Cornea, care a înțeles că funcția cea mai înaltă și mai puternică în stat este aceea de cetățean. Mie unuia îmi doresc ca evoluția acestei publicații on line și influența pe care o va avea să mă facă a reveni asupra titlului celor scrise la disparițea nobilei luptătoare – “N-am meritat-o pe Doina Cornea”.

Vă invit s-o merităm pe Doina Cornea. Nu e niciodată prea târziu.

7 iulie 2020

Salut apariția primului număr al Buletinului Informativ al Fundației “Doina Cornea”. Sper să fie ceasul deșteptător pentru societatea civilă care pare că, hipnotizată de noul coronavirus, și-a uitat rolul de apărător al drepturilor și libertăților individuale.

Nu există virus, nu există boală care trebuie să ne facă să ne uităm trecutul. Dorința actualilor guvernanți de a suprima drepturile și libertățile noastre în numele luptei cu virusul este întoarcerea la timpurile când Doina Cornea era unul dintre puținii români care denunțau dictatura. Și astăzi cei care semnalăm derapajele de la democrație ale guvernanților suntem tot prea puțini, de aceea orice voce care ni se alătură este binevenită.

În 1982, Doina Cornea, o femeie cu o statură măruntă, ajunsă la vîrsta cînd alte femei sînt mai degrabă preocupate de conservele pentru toamnă, de cea mai bună rețetă de zacuscă și de cum să faci față, cu onorabilitate, lipsurilor de tot felul din aprovizionarea casei, altfel spus, cum să ”te descurci” la o adică cu ale casei într-o lume tot mai săracă, dar care își dorea din toate puterile să salveze aparențele unei vieți bune, a lăsat deoparte toate aceste măști ale unui cotidian altfel cenușiu și a decis să spună lucrurilor pe nume: în România, epoca nu era ”de aur”, ci de mucava aurită, viața nu era minunată, ci apăsătoare. Nu lipseau doar cele mai elementare bunuri, dar și cele mai elementare drepturi. Trăiam într-o lume sufocată și sufocantă, în care numai aerul și apa mai erau libere. Așa că doamna Cornea a decis să descrie lumea adevărată în care noi românii trăiam pe atunci, în toate nuanțele ei de cenușiu. Și unde era să scrie despre toate acestea, dacă nu la radio „Europa Liberă”, ale cărei emisiuni în limba română erau singurul loc unde se spunea adevărul despre noul stalinism impus românilor de Nicolae Ceaușescu, prin aparatul de partid obedient și prin Securitatea atotsupraveghetoare? Începînd de atunci și pînă la căderea comunismului, Doina Cornea, asistent universitar la Facultatea de Filologie din Cluj a început să difuzeze textele și protestele sale, prin intermediul Europei libere”. 

Securitatea derula, începînd din 1980, o operațiune specială, numită ”Eterul”, de contracarare a celor ce încercau să facă din ”Europa liberă” tribuna nemulțumirii românilor, cît și a efectului publicării informațiilor despre adevărata stare de lucruri din țară. Așa că Doina Cornea a intrat imediat în vizorul poliției politice comuniste și represaliile nu au întîrziat să apară. În 1983 a fost destituită din universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi și amenințări. Dar nu s-a lăsat – pînă în 1989, avea să trimită și să-i fie difuzate pe calea ”undelor scurte” nu mai puțin de 31 de scrisori și proteste față de abuzurile regimului Ceaușescu. Practic, nu a existat problemă a noastră, a tututor, tăcuți sub dictatură, despre care Doina Cornea să nu fi vorbit aproape un deceniu, clar și răspicat. Era cu atît mai mult de admirat, cu cît niciodată nu spunea mai nimic despre situația extrem de grea în care s-a pus pe sine și pe ai săi, prin aceste proteste unice în felul lor. Toți românii îi admirau în secret curajul și generozitatea de a vorbi cu atîtea riscuri în numele semenilor, fiindu-le însă frică să-și manifeste public solidaritatea cu ea. A fost supusă unui filaj sever și domiciliului forțat, casa ei aflîndu-se sub o strictă și permanentă supraveghere, căile de acces către aceasta fiind cu atenție controlate. Cu toate acestea, după revolta muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987, Doina Cornea, împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a reușit să răspândească la Cluj 160 de manifeste de solidarizare cu muncitorii din Brașov. Își asumase riscurile acestui gest și știa foarte bine ce va urma. Ambii au fost arestați pentru cinci săptămâni, până la sfîrșitul lunii decembrie 1987 și a fost eliberată numai în urma protestelor internaționale. 

În 1989, în preajma aniversării a doi ani de la revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987, Doina Cornea a intrat și în greva foamei, tot pentru eliberarea muncitorilor brașoveni. Cu această ocazie, Europa Liberă transmitea: ”Asistăm în aceste zile ale săptămânii Braşov la o mobilizare excepţională a protestelor interne şi internaţionale împotriva dictaturii de la Bucureşti. Doina Cornea se află astăzi în a patra zi de greva foamei, la Cluj, solidarizându-se astfel cu demonstranţii de la Braşov de la 15 noiembrie 1987. Doina Cornea este omagiată ca adevărată reprezentantă a societăţii româneşti. Mii de români şi de românce din lumea liberă vor intra miercuri, 15 noiembrie, într-o grevă a foamei, pretutindeni în lume, solidarizându-se cu marea româncă de la Cluj”.  Doina Cornea a fost urmărită permanent de Securitate, până la 21 decembrie 1989. Aveau și motivul să o facă: pe atunci, în România societatea civilă purta un singur nume: Doina Cornea. Restul era tăcere, sau odă adusă Conducătorului iubit. 

Doina Cornea a avut o percepție clară asupra răului communist, tocmai pentru că ea a fost nu numai o femeie curajoasă, ci de o bunătate rară, un creștin adevărat, nu doar declarat. Ea a fost copilul din basmul lui Andersen, coborît în lumea noastră cenușie, despre care a spus răspicat că e cenușie și nu o ”epocă de aur”, iar despre Conducător a spus că nu e ”măreț” ci un mărunt dictator. Cei mai mulți se fereau de ea, ca de un om contagios, dar asta nu a făcut-o să-și piardă credința că oamenii sînt fundamental buni și că acest fond uman se va trezi și va înfrînge frica și sistemul bazat pe minciuna că face bine oamenilor, cînd de fapt îi supunea tuturor relelor imaginabile. Spera, fără să se îndoiască o clipă, că fondul bun din adevărata natură umană va înfrînge ”ura de clasă” și lașitatea. Și că românii nu vor mai avea mult pînă să se trezească și să ia o fărîmă din exemplul și curajul ei. Căci dragostea și solidaritatea omenească în numele iubirii semenilor, ne-a învățat pe tot parcursul actelor ei de dizidență doamna Cornea, este mult mai puternică și iese, pînă la capăt, biruitoare în fața urii.  

Cînd am primit vestea tulburătoare a morții ei, nu m-am putut împiedica să-mi imaginez ce se va întîmpla pe mai departe cu moștenirea ei de bunătate. Și ea a rămas cel puțin aceeași: în zilele noastre, fiul său Leontin, care îi are alături pe acei muncitori, salvați în 15 noiembrie 1987 de gestul de solidaritate al său și al mamei, poartă mai departe mesajul și moștenirea ei, prin crearea Fundației ”Doina Cornea”. În urmă cu doi ani, spuneam că doamna Doina Cornea a fost un exemplu de verticalitate, de putere, de tărie morală. A avut un curaj care ar putea părea nesăbuit, dacă stăm să ne gîndim că a rostit adevăruri extrem de dure pentru regimul comunist, într-o perioadă în care lumea se temea de orice tip de atitudine, în urma terorii dezlănţuite de Securitate în România. Originea curajului ei de a înfrunta chiar și acest rău instituționalizat și sistematizat venea din faptul că era foarte credincioasă, credea nespus în Dumnezeu, ca putere a binelui de a izbîndi. În credința ei se afla de fapt curajul cît al unei întregi armate a îngerilor.

Nu a așteptat niciodată vreo răsplată, pentru rolul ei în prăbușirea regimului Ceaușescu. Izolată din nou în casa ei de la Cluj, într-un adevărat complot al tăcerii, pentru că a criticat din nou și tot din răsputeri puterea neocomunistă instalată mincinos ”în numele Revoluției” în România, Doina Cornea trăia de fapt la fel ca înainte de 1989. Aproape singură. Odată pe an era onorată de invitațiile prietenilor ei, muncitorii pe care-i salvase prin protestul ferm din 15 noiembrie 1987 de soarta cruntă care li se pregătea. Și, de fapt, aproape săracă, contrar minciunilor scrise în presa puterii feseniste legate de ”vînzarea României” la care ar fi participat.

Am stat de vorbă cu ea la telefon, deîndată ce am ajuns consilier de stat în Guvernul Tăriceanu, invitînd-o să facă parte din colegiul de conducere al Insitututului de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care mă pregăteam să-l creez. Mi-a mărturisit că are probleme cu o eventuală deplasare la București, care e costisitoare pentru ea; se apropie iarna, iar factura ei la gaz e uneori chiar mai mare decît pensia pe care o primește. Mărturisesc acum, cuvintele ei m-au lovit aproape ca o măciucă. Am rămas fără replică. Fără să-i fi spus nimic despre intențiile mele, m-am dus imediat la primul ministru și i-am reprodus discuția. Ca și mine, domnul Tăriceanu a rămas stupefiat; nici el nu-și imaginase așa ceva și mi-a spus că lucurile nu pot rămîne într-o asemenea stare. Astfel că, în regim de urgență, am pregătit un proiect de completare a ”Legii recunoștinței”, privind acordarea unor drepturi atît muncitorilor revoltați la 15 noiembrie, cît și celor care s-au solidarizat cu ei și au avut de suferit represaliile Securității (studenții brașoveni de la Facultatea de Silvicultură, Doina Cornea, Leontin Iuhas, muncitorul clujean Iulius Filip). Am mai făcut, tot cu acea ocazie, un proiect de lege pentru două persoane – văduva și fiica brașoveanului Liviu Babeș, autoincendiat pe o pîrtie din Poiana Brașov, în semn de protest față de dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Pentru că toți acești oameni discreți și curajoși fuseseră uitați de legiuitori, care în scopuri politicianiste, pentru a se autolegitima astfel, i-au băgat în seamă numai pe revoluționarii din decembrie 1989. Astfel că și acești adevărați opozanți ai comunismului, din păcate pe cît de curajoși pe atît de puțini care și-au asumat riscurile unor proteste în ultimii ani ai regimului, cînd acesta devenise pe cît de atotputernic și discreționar, pe atît de crud, au primit o simbolică răsplată pentru curajul lor. Iar ea s-a datorat, mărturisesc acum, tot Doinei Cornea, care le luase apărarea și în noiembrie 1987. Atunci i-a salvat probabil de la moarte, iar după 1989 i-a scos din situația de a deveni șomeri la limita de jos a sărăciei, după închiderea fabricii de autocamioane de la Brașov.     

După ce în urmă cu un deceniu Doina Cornea a suferit un accident cerebral şi nu a mai primit vizitatori, considerîndu-mă (ceea ce m-a onorat nespus) aproape parte din familie, mi-a permis să o mai vizitez, cînd am mai avut drum la Cluj. La ultimele întîlniri, am stat aproape o săptămînă, zi de zi, de vorbă. Pe 22 ianuarie 2013, am petrecut prima din cele șase zile, alături de ea și de fiul ei Leontin, ca într-o grădină a îngerilor, ascultînd-o povestind. Atunci, ca și în alte dăți, mi-a desluşit foarte multe din ”psihologia rezistenţei anticomuniste”. Am observat la doamna Cornea, spre deosebire de alți opozanți ai regimului comunist, foști deținuți politici, că această ”rezistență” a ei nu a fost niciodată una încrîncenată, ci mai degrabă încărcată cu o seninătate și o consecvenţă, de a spune întotdeauna un adevăr simplu, lesne controlabil, de a spune întotdeauna ce crezi şi fără teamă. Toate acestea la un loc au fost de-a dreptul dezarmante pentru securiști. Ea nu a încercat niciodată să-și nege sau să minimalizeze propriile afirmații în fața anchetatorilor Securității, ci să-i convingă pe aceștia că așa stau lucrurile. Și, în confruntarea cu ei, a cîștigat în cele din urmă întodeauna – pentru că ea susținea adevăruri simple, de bun simț și greu de contracarat. 

Bineînţeles că a avut şi temeri, de-a lungul opoziției ei față de dictatură, dar niciodată îndoieli. Cea mai mare temere a domniei sale – mi-a spus ea – a fost legată de acel moment al arestării, după solidarizarea cu muncitorii braşoveni, în 17 noiembrie 1987. Atunci, după ce a împărțit manifeste, cînd alături de ea a fost arestat şi fiul său, Leontin Iuhas, căruia i-a spus dintodeauna, ca în copilările, Tin Tin, i-a fost teamă pentru el. ”Aș minți dacă aș spune că n-am simţit și eu teama, dar mult mai teamă mi-era pentru Tin Tin, decît pentru mine”, mi-a mărturisit ea odată. Se simțea și responsabilă, căci știa foarte bine de ce este în stare Securitatea. Dar teama nu era, cum am spus, însoțită de îndoiala asupra sensului adevărat al gestului lor. Această certitudine era întărită de atitudinea fiului ei Leontin, care n-a avut nici el vreun moment de îndoială, cînd i s-a alăturat să împartă împreună manifestele de solidarizare cu muncitorii braşoveni, revoltaţi în 15 noiembrie și care erau crîncen bătuți, în beciurile Miliției și Securității. 

Cum am spus, curajul doamnei Cornea nu s-a sfîrșit odată cu comunismul, căci nici comunismul nu a fost îngropat, odată cu moartea lui oficială, în 22 decembrie 1989. Să ne aduceam aminte de momentele din decembrie 1989, cînd Doina Cornea a apărut la Televiziunea Română şi clipele în care, fără niciun fel de ezitare, l-a înfruntat pe Ion Iliescu şi puterea neo-comunistă instaurată atunci. Și să încercăm ca, în fiecare zi, măcar cîte puțin, să zăbovim asupra moştenirii pe care ne-o lasă: un patriotism curat, credința în Dumnezeu şi o grijă neţărmurită faţă de soarta poporului român, care a fost marea ei familie, cum spuneam acum doi ani, atunci cînd ea s-a ridicat la cer. Moștenirea ei se regăsește acum, întreagă, ca patrimoniu al Fundației Doina Cornea, gîndită și construită de fiul ei Leontin Iuhas. Prin Fundația care-i poartă numele, Doina Cornea este printre noi. De plecat, nu a plecat niciodată de fapt. Ea dezminte, așa cum a făcut-o cu comunismul, și iluzia morții.

06.07.2020, Cluj-Napoca

Se spune că memoria zidește identitatea, iar identitatea generează misiunea. Marile personalități ale istoriei rămân înscrise în memoria neamurilor peste veacuri, tocmai pentru că au știut să ofere modele de gândire, de trăire și de acțiune, care confirmă și construiesc identitatea generațiilor succesive, iar prin aceasta orientează viața lor spre o misiune concretă. 

Adeseori, aceste nobile suflete s-au înscris cu jertfă în rândul eroilor, martirilor și mărturisitorilor neamului, iar noi, cei de astăzi, care culegem roadele luptei lor, avem datoria de a le perpetua memoria, a păstra viu spiritul lor și a le continua misiunea. 

Distinsa Profesoară Doina Cornea ne-a oferit modelul cetățeanului și al credinciosului care, pornind de la asumarea valorilor trăirii creștine, trece la afirmarea și apărarea acestor valori, devenind mărturisitor fidel al acelorași valori, cu orice risc, indiferent de regimul politic aflat la guvernare.

Înființarea Fundației „Doina Cornea” reprezintă o acțiune semnificativă în cadrul inițiativelor de păstrare a spiritului luptător pentru o societate în care să primeze valorile creștine, cultivarea binelui, a frumosului și a spiritualității, altfel spus, pentru înfrumusețarea sufletelor într-o societate mai bună și mai dreaptă.

Consider că este lăudabilă activitatea membrilor familiei ilustrei personalități, mărturisitoare a valorilor creștine și simbol al rezistenței comuniste de la Cluj, în particular, strădania Dlui. Ing. Leontin H. Iuhas, de a păstra vie memoria distinsei sale mame și de a propaga nobilele sale idei punându-i în valoare întreaga creație artistică, literară și politică, prin realizarea unor acțiuni culturale, educative și de caritate. 

În acest sens, felicit noua acțiune „In memoriam Doina Cornea” și anume apariția primului număr al Buletinului informativ „De la opoziție spre libertate”, ce își propune să realizeze o punte de comunicare între Fundația „Doina Cornea” și societatea contemporană. 

Realizatorilor și editorilor cuvânt de laudă și încurajare, iar cititorilor și finanțatorilor arhierească binecuvântare!

Pentru ca  românii să aibă acces la informaţii, să  poată călători oriunde în lume, tinerii să poată alege unde să-şi trăiască viaţa… unde să studieze…, pentru a putea fiecare dintre noi să spună cu glas tare ce gândeşte , a fost nevoie în România comunistă,  de sacrificiul multor oameni. Astăzi nu este  usor,  dar poţi să alegi,  poţi să decizi, poţi să te revolţi şi să protestezi fără să fi arestat , anchetat  şi torturat psihic si fizic!

În România comunistă…  totul era gri… şi gol… şi parcă pustiu. La televizor,  acesta  atunci când era curent şi funcţiona,  vedeam mereu că trăiam într-o ţară înfloritoare, că nu aveam datorii externe.  Trăiam… dar… trăiam vieţile altora … Informaţiile din străinătate erau puţine şi puţini oameni aveau acces la ele ….mai auzeam de la câte un vecin , un fost coleg,  că în occident în magazine poţi cumpăra mâncare mereu…poţi spune ce gândeşti … ni se părea fantastic! Românii erau angajaţi într-o luptă şi alergătură continuă… coada pentrulapte, pâine pe cartelă, zahăr ulei la raţie …cozi la care stăteai aproape tot timpul cât nu erai la serviciu… 

Nemulţumirea exista… mai comentam cu cei de încredere… auzeai peste tot că: NU SE MAI POATE!  Marea majoritate dintre novembriştii braşoveni, lucram în Steagul Roşu… produceam camioane… într-o Românie comunistă,  plină de  resemnare…

În 15 noiembrie 1987 , în România era zi de votare … votul era obligatoriu şi  oricum nu conta ce votau românii,  important pentru autorităţile comuniste ,  era să poată raporta un procent de prezenţă la vot de 100%… Securitatea, Partidul Comunist erau ocupaţi să sărbătorească … au fost  luaţi pe nepregătite …. Muncitorii braşoveni au ieşit din uzină şi au plecat spre sediul Partidului Comunist.  Lumea de pe stradă aplauda şi unii dintre ei se alăturau revoltei.  Oamenii înjurau cu voce tare Partidul Comunist , lumea se revolta! Nu se mai putea! Deşi traseul Steagul Rosu – Judeţeana de Partid – sediul actualei Prefecturi din Braşov ,   are 5 Km, drumul a părut scurt pentru noi … Se striga: Jos comunismul! Jos Ceauşescu! S-a cântat:  Deşteaptă-te române! Acest cântec era interzis pe atunci! Coloana de oameni avea steaguri … le luasem de la poarta uzinei… şi părea că nimic nu ne mai poate opri! Pentru câteva ore,  Braşovul a fost liber! Braşovul s-a dezlănţuit… Braşovul a avut curajul să spună deschis: Jos Ceauşescu! Jos dictatura! Libertate! 

În urma revoltei de la Braşov, trupele USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) şi blindatele Securităţii,  au încercuit zona în care ne manifestam ,  pentru a trece mai apoi,  la dispersarea violentă a celor ce au avut curajul să  protesteze. Au urmat arestările și represiunea terifiantă a terorii regimului comunist. O parte dintre manifestanți, au fost arestați , anchetați şi torturaţi fizic si psihic  în beciurile Miliției din Brașov şi Bucureşti. 

În urma procesului ce a avut loc în data de 3 decembrie 1987, 61 de muncitori au fost deportaţi şi încadraţi în muncă sub pregătirea lor profesională având domiciliul obligatoriu şi fiind supravegheați în permanență de către Securitate și Miliție …

Solidaritatea ne-a salvat de la pedeapsa capitală! 

Asumându-şi  de nenumărate ori represiunea dură  a  sistemului comunist de la acea vreme … Doamna Doina Cornea si fiul acesteia, Leontin Iuhas s-au solidarizat cu noi. Astfel, Doamna Doina  Cornea , a afişat  pe poarta locuinţei sale din Cluj o hârtie de mărimea unei foi mari de bloc de desen pe care a scris : ”Solidaritate cu muncitorii braşoveni în grevă!” 

Deşi cunoşteau riscurile la care se expun, Doina  Cornea şi  Leontin Iuhas au împrăştiat manifeste .   Presa internaţională a aflat ce s-a întâmplat la Braşov în 15 Noiembrie 1987.  Deşi ,  Radio Europa Liberă,  ne numea eroi … noi,  în România , am fost condamnaţi pentru huliganism…

Cu ocazia împlinirii unui an de la revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, doamna Doina Cornea și alți semnatari ne-au  adresat o scrisoare care a fost difuzată de postul de radio Europa Liberă:

„Se împlinește un an de când ați avut bărbăția de a ieși în stradă ca semn de protest împotriva nedreptăților și umilințelor cărora ați fost și sunteți, am fost cu toții și suntem încontinuu supuși. 

Apărându-vă demnitatea, ați apărat demnitatea tuturor celor care îndură cu o prea înfricată supunere ceea ce este de neacceptat. Voi ați încercat să spălați această rușine cu prețul libertății și al vieții voastre. Un mare cărturar al nostru spunea nu demult că omul cucerește taina libertății doar atunci când scapă de frică, de frica morții, în primul rând. 

Eu aș adăuga că acest lucru nu este posibil fără credință. Voi, fraților, ați cucerit această mare taină și prin aceasta ați devenit mai tari decât cei ce v-au asuprit. Cinste vouă! 

În aparență, da, ați fost înfrânți, ați fost înfrânți prin brutalitate, voi nu purtați arme ca și agresorii voștri și raportul de forțe era zdrobitor pentru voi, apoi ați mai fost înfrânți și pentru că cei care vă stăteam doar în cuget alături n-am îndrăznit să dăm glas cum se cuvenea solidarității noastre cu voi. Să nu ne purtați pică, să nu ne judecați. 

Vă cerem iertare. Totuși, voi nu puteți fi înfrânți. Nici o jertfă în istorie nu este de prisos. Un sacrificiu, chiar dacă în aparenta lui zădărnicie din perspectiva imediatului concret a rezultatului nemijlocit care este cea al lui „a avea”, cea a cantității pare o înfrângere, rămâne de o importanță covârșitoare în ordinul esenței spirituale care este cel al lui „a fi”, al calității, al modului nostru de a fi în istorie. Ideea sacrificiului vostru rămâne deci în conștiința noastră ca idee mediatoare între noi și adevăr, între noi și dreptate, între noi și demnitate. 

Jertfa lui Horia ne iluminează peste veacuri cugetele și ne dă un fior de mândrie că aparținem acestui neam. De aceea, iubiți frați brașoveni, actul vostru este atât de important și nimic nu-i va putea știrbi măreția. Datorită vouă, mulți dintre noi devenim altfel de oameni. 

Actul vostru rămâne exemplar, prin el s-a spulberat ceva din pojghița impură de minciuni, lașități, compromisuri și teamă care ne întinează. Prin voi am devenit mai demni și mai curați. 

De aceea, acum, când se împlinește anul de la acțiunea voastră, vă rugăm să primiți recunoștința noastră tardivă. Facem apel la toți cei care vă iubesc – să aprindă lumânări în semn de iubire și solidaritate cu voi, cei ce v-ați jertfit pentru noi toți în neuitata zi de 15 noiembrie 1987. 

Mulțumim, totodată, și celor de peste hotare care au fost alături de voi și v-au susținut!”

În  16 şi 17 noiembrie 1989  în întreaga lume au avut loc ample manifestații de protest împotriva regimului dictatorial de la București. Mii de oameni au demonstrat împotriva dictaturii Ceaușescu, solidarizându-se cu muncitorii care s-au ridicat în noiembrie 1987 la Brașov, protestând , la Moscova și Budapesta,  la München și la Berlin, la New York și la Amsterdam, în Australia și Danemarca, la Paris și în alte mari orașe ale lumii. 

Revolta  novembriştilor braşoveni a fost continuată de oameni curajoşi şi demni ca doamna Doina Cornea  , care nu au încetat să viseze şi să lupte pentru ca într-o zi toţi românii ,  să trăiască,   într-o ROMÂNIE  LIBERĂ!

București 5 iulie 2020

Într-o notă adresată Generalului-Maior Mortoiu Aurelian, Șeful Direcției a III-a din cadrul Departamentului Securitǎții Statului, Unitatea Specialǎ “R” se află textul unei scrisori deschise citită pe 19 decembrie 1989, la Europa Liberă (Arhiva CNSAS, Eterul, D20, vol 7). Era un apel adresat tuturor românilor „de suflet, muncitori, tehnicieni și ingineri, studenți, oameni de științǎ, de artǎ și culturǎ, țǎrani, militari și activiști, precum și securiști cu conștiințǎ”, să nu mai accepte „dezastruoasa defǎimare și insultǎ”, că noi „românii suntem lași”. Istoria și prezentul ar fi pline de exemple care demonstreazǎ contrariul. Ceea ce este adevǎrat despre noi românii, afirmă autorii care semnează „Solidaritatea, un grup de studenți din București” este cǎ „am pierdut în mare mǎsurǎ simțul solidaritǎții”. Or, aceastǎ stare este reversibilǎ. Spiritul de solidaritate se poate reeduca. Ca prim exercițiu la aceastǎ școalǎ a comuniunii, autorii propun „solidaritatea cu Doina Cornea și cu toți acei oameni de curaj care suferǎ. astǎzi pentru cǎ și-au ridicat glasul în numele nostru”.

Tema solidarității este asociată repetat de numele Doinei Cornea. „Un refugiat român” din Statele Unite amintește (la 1 septembrie 1989) că, aflând de curajul profesoarei Doina Cornea din Cluj, a hotărît să-i vină în ajutor: „Am propus la mai mulţi prieteni, ale căror nume din motive de înţeles nu le pot da, să facem front comun în jurul Doinei Cornea”. În semn de solidaritate cu Doinea Cornea, începînd cu luna august 1989, în fiecare sîmbătă, între orele 10:00 şi 11:00, organizaţia refugiaţilor români din Ungaria, „România Liberă”, a manifestat în faţa hotelului Forum din Budapesta. Mulți alții, din țară sau din afara ei, încercau să o sune la telefon pentru a-i spune că sunt alături de ea. Dar telefonul disidentei nu răspundea. 

Doina Cornea i-au fost trimise în anii grei multe semne de admirație, nu știm însă câte ajungeau la ea. „Un ieşean nelămurit”, scrie Europei Libere (la 11 octombrie 1987) „sub impresia minunatului text al doamnei Cornea”. „Un dascăl revoltat” trimite postului de radio de la Munchen o scrisoare (în iunie 1989) mobilizat de cele spuse de „distinsa şi curajoasa noastră colegă din Cluj, profesoara  Doina Cornea”. Disidentul Dan Petrescu se referă la ea în al său „Mic studiu despre anatomia răului” scris în 1988. O miză aparte au avut chemările la dialog adresate ei, tot prin intermediul Europei Libere, de maghiari. „O intelectuală maghiară”, îi trimite o scrisoare deschisă difuzată pe post la 10 iulie 1989 în care-i declară: „în ochii lumii, în acest moment ideile şi activitatea Dvs. reprezintă toate valorile, tot ce are mai bun naţiunea română”.

Numeroase astfel de referiri la Doina Cornea din dosarele aflate în Arhiva CNSAS și din scrisorile trimise către postul de radio Europa Liberă (din care am citat) dau „o măsură obiectivă” a locului excepțional pe care îl avea Doina Cornea în conștiința societății românești, în anii disidenței. A fost personalitatea-far a rezistenței anticomuniste de la sfârșitul regimului comunist. Avea să conteze mult, și în multe feluri, și în evoluția evenimentelor de după revoluție. 

Ne-am strâns câţiva dintre cei care au iubit-o şi respectat-o pe Doina Cornea nu doar pentru a-i cinsti memoria ci şi pentru – mai ales pentru – a urma şi răspândi ceea ce ea a încercat să ne insufle şi înveţe. 

Ea a vorbit atunci când noi tăceam. A venit rândul nostru să vorbim acum, când ea tace. A venit rândul nostru să ne lepădăm de frică şi să spunem ceea ce gândim. Chiar dacă uneori nu vom vorbi, poate, pe aceeaşi voce.

Este exact ceea ce ne propunem să facem. Să vorbim atunci când considerăm că este ceva de spus. Fără ură, fără resentimente. Să readucem la lumină spiritul Doinei Cornea pentru cei care au uitat-o sau să-l insuflăm în sufletele celor care nu au cunoscut-o. Să promovăm valorile româneşti, elitele noastre din diverse domenii – culturale, ştiinţifice, sportive, etc. astfel încât ele să ne devină modele. Să sprijinim şi promovăm iniţiativele şi acţiunile care converg idealurilor noastre.

Prin intermediul acestui buletin informativ care, într-o primă fază, va apărea lunar vă vom ţine la curent cu toate activităţile fundaţiei dar şi cu proiectele acesteia şi stadiul lor de realizare.

Buletinul informativ „De la opoziţie spre libertate‟ se doreşte a fi o gazdă pentru ideile, articolele, propunerile voastre, ale cititorilor acestuia. Bineînţeles, Fundaţia Doina Cornea nu îşi va asuma conţinutul lor. Este responsabilitatea voastră. Noi vom veghea doar la păstrarea decenţei şi vom încerca să le selectăm pe cele care aduc un plus de frumuseţe în lume. Am fi fericiţi ca în acestă foaie să se confrunte idei cât mai diferite, pe care le aşteptăm cu drag.