REZULTATELE CERCETĂRILOR ARHEOLOGICE DESFĂȘURATE LA TÂRGU OCNA, JUD. BACĂU (Campania a V-a / 2020) – Dr. Gheorghe Petrov.
COMUNICAT DE PRESĂ
București, 15 octombrie 2020. Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj (MNIT) și în colaborare cu Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au desfăşurat în perioada 5–9 octombrie 2020 o nouă campanie de cercetări arheologice în orașul Târgu Ocna, județul Bacău. Acţiunea a avut ca obiectiv căutarea, descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în penitenciarul din localitate.
Începând din acest an, investigațiile arheologice care privesc crimele regimului comunist din România se desfășoară sub patronajul AFDPR. Cercetările sunt efectuate de un colectiv de arheologi specializați în arheologia victimelor comunismului cu care AFDPR colaborează începând din 2006, anul când s-au pus oficial bazele acestui domeniu nou și inedit de cercetare în arheologia românească, care a fost inițiat și dezvoltat de către membrii acestui colectiv. Această echipă de specialiști a efectuat toate investigațiile arheologice din ultimii 15 ani privitoare la căutarea mormintelor victimelor comunismului, desfășurate pe întregul cuprins al țării în directă conlucrare cu unitățile de Parchet Militar. Până în acest an, arheologii au lucrat ca și angajați sau colaboratori la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) de unde au fost siliți să plece.
După campania de săpături arheologice de la Periprava, încheiată în urmă cu o lună de zile, au fost reluate și continuate cercetările de la Târgu Ocna pentru descoperirea și recuperarea osemintelor deținuților politici morți în penitenciarul din localitate. Conform unei evidențe bazate pe surse documentare, în perioada 1950-1964 la penitenciarul din Târgu Ocna au fost încarcerate, pe diferite termene de timp, un număr de 843 de persoane condamnate pentru delicte politice, dintre care 73 au decedat în timpul detenției. Morții au fost înhumați într-un cimitir parohial situat în apropierea penitenciarului, lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena. Înmormântările s-au făcut într-o zonă separată a cimitirului, folosită în trecut mai mult pentru nevoile funerare ale penitenciarului. Trupurile defuncţilor au fost depuse, fără sicriu, în gropi individuale sau comune, nemarcate la suprafața solului. Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit un Sanatoriu pentru bolnavi psihici, mulți dintre pacienţii decedaţi aici au fost îngropaţi tot în această zonă a cimitirului. În ultimele trei decenii, terenul unde au fost îngropați deținuții a fost cedat treptat credincioșilor din parohie pentru locuri de veci. Ca urmare, gropile de înhumare au afectat, parțial sau integral, multe din mormintele deținuților și ale bolnavilor psihici.
Evoluția obiectivă a situației din teren a făcut ca în zona cimitirului unde s-au îngropat deținuții, suprafața de teren rămasă neocupată să se restrângă treptat. Această situație a determinat efectuarea în cursul anilor 2011, 2013 și 2018-2019 a unor cercetări arheologice pentru verificarea acelor porțiuni de teren care urmau să fie ocupate de morminte, iar în 2018-2019 s-au executat sondaje și pe un teren viran aflat în vecinătatea cimitirului. În aceste patru campanii de săpături s-au executat 12 secțiuni arheologice, opt în incinta cimitirului și patru în exterior, fiind identificate și cercetate un număr de 59 de morminte dintre care 18 aparțineau unor foști deținuți. Pentru verificarea tuturor suprafețelor din cimitir rămase încă neocupate și pentru salvarea mormintelor de deținuți rămase încă neafectate de înhumările ulterioare, s-a impus continuarea intervențiilor arheologice care să elibereze respectivele locuri de sarcina istorică pe care o poate conține. Astfel, în perioada 5-9 octombrie 2020 s-a desfășurat o nouă campanie de săpături, care a constat în executarea unei secțiuni arheologice în spațiul împrejmuit al cimitirului (S.13 = 2,90 m x 2,70 m), fiind verificată și cercetată o suprafață de 7,83 mp. Totodată, s-a verificat prezența unor posibile înmormântări de deținuți pe terenul viran situat în partea de sud-est a cimitirului, aici fiind practicate trei secțiuni de control, două cu dimensiunile de 15 m x 1 m (S.14 și S.15) și una cu dimensiunile de 20 m x 1 m (S.16), în care nu au fost depistate gropi de morminte. În secțiunea practicată în cimitir, S.13, au fost descoperite un număr de 14 morminte dintre care cinci aparțin unor deținuți, înhumați câte doi în gropi comune și unul într-o groapă individuală, scheletele a trei defuncți fiind însă deranjate parțial de morminte ulterioare. În cele cinci campanii de cercetări arheologice au fost practicate un număr de 16 unități de săpătură sau secțiuni arheologice, nouă în interiorul cimitirului și șapte în exteriorul acestuia. În secțiunile din cimitir au fost descoperite în total 73 de morminte dintre care 23 sunt considerate că aparțin unor deținuți. Toate rămășițele pământești ale deținuților au fost extrase și recuperate, fiind introduse în circuitul oficial al expertizelor medico-legale, al analizelor antropologice și a testelor de genetică umană.
Acţiunea de la Târgu Ocna are o dimensiune recuperatorie, memoria fiind, așa cum se știe, ultima formă de justiție omenească posibilă. Cazul deținuților politici morți în penitenciarul de la Târgu Ocna și a locului unde aceştia au fost înhumaţi face obiectul unui dosar de cercetare penală, deschis la Secția Parchetelor Militare ca urmare a unei sesizări oficiale înaintate de către IICCMER în anul 2018, sub mandatul președintelui executiv Radu Preda. Pe lângă răspunderea penală ce poate să revină unor persoane din fosta Securitate și din administrația penitenciarului care se pot face vinovate de moartea acestor oameni, un scop important al acestui demers este de a se putea identifica osemintele ce au fost și care vor mai fi recuperate în următoarele campanii de săpături arheologice.
Activitățile de cercetare s-au desfășurat în prezenţa procurorilor militari însărcinați cu cercetarea penală a cazului, colonel magistrat Gheorghe Stanciu de la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, și colonel magistrat Octavian Toma de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Aceștia au fost asistați de un specialist criminalist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău – Poliția municipiului Onești (subinspector Bogdan Lazăr) și de un medic legist de la Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău (dr. George-Dinu Preda). La acțiune a participat și domnul Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și Subsecretar de Stat.
Cercetările au fost efectuate de către același colectiv de arheologi, care a început și desăvârșit investigațiile din toate campaniile anterioare desfășurate în acest sit memorial. Colectivul arheologic a fost alcătuit din Gheorghe Petrov, coordonator și responsabil științific al șantierului (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj), Paul Scrobotă (Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud), Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda) și Marius Oprea (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România). Aceștia au fost ajutați la săpături de trei voluntari de la Facultatea de Istorie a Universității Alexandru I. Cuza din Iași, reprezentând Liga Studenților din Iași (drd. Silvian-Emanuel Man și studenții Toma Tătaru și Teodor-Vasile Ungureanu).
Acțiunea s-a desfășurat cu acordul Înalt Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar în plan logistic a fost sprijinită de Primăria orașului Târgu Ocna (primar Ștefan Șilochi), Protopopiatul Ortodox Onești (preot protopop Ioan Bîrgăoanu), Parohia Ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena din Târgu Ocna (preot Andrei Turcu) și de unele persoane particulare din localitate. De asemenea, a continuat colaborarea echipei de arheologi cu Televiziunea Română, la cercetările de la Târgu Ocna fiind prezent domnul Alexandru Munteanu, realizatorul și producătorul serialului documentar, Arheologia Crimei.
Acţiunile arheologice au fost completate în ziua de 7 octombrie de o conferinţă susținută în biserica Sfinții Împărați de către domnii Octav Bjoza și Marius Oprea, la care au participat mai mulți preoți din Protopopiatul Onești. Cei doi conferențiari au evocat diferite aspecte ale detenției politice în spațiul concentraționar românesc din primele două decenii ale regimului comunist. După acest eveniment, în fața bisericii s-a ținut un parastas în memoria deținuților morți în penitenciarul din Târgu Ocna, care au fost îngropați în cimitirul de lângă lăcașul de cult.
- Finanțarea campaniei arheologice a fost asigurată integral, prin intermediul Fundației DOINA CORNEA din Cluj, din contribuțiile unor donatori, persoane fizice, însă majoritatea fondurilor necesare au fost primite de la Asociația AD CARITATIS din Bistrița.
- AFDPR face și pe această cale un nou apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în Penitenciarul din Târgu Ocna precum și către toți cei care au cunoștință despre astfel de persoane, pentru a-l contacta direct pe responsabilul șantierului arheologic, d-nul Gheorghe Petrov (tel. 0721400396), în vederea îndrumării acestora către autoritățile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate.
Ilustrație: Fig.1:Biserica Sfinții Împărați din Târgu Ocna cu cimitirul (Vedere dinspre Vest); Fig.2: Zona cimitirului unde au fost înhumați deținuții politici și bolnavii psihici (Vedere dinspre Est); Fig.3-6: Aspecte din timpul cercetării efectuate în secțiunea practicată în cimitir (S.13); Fig.7-8: Secțiunile de căutare executate în exteriorul cimitirului – S.14, S.15, S.16. (Vederi dinspre Est și Vest); Fig.9: Vedere generală dinspre Est cu mormintele descoperite în S.13; Fig.10: Rămășițele pământești ale unui deținut politic (M.64); Fig.11: Cercetarea criminalistică și recoltarea osemintelor în prezența oficialilor implicați în activitățile de cercetare la fața locului; Fig.12: Aspect din timpul conferinței desfășurate în biserică; Fig.13: Preoți și laici participanți la parastasul săvârșit în memoria deținuților morți în penitenciar; Fig.14: Echipa alcătuită din specialiști și voluntari, care a fost implicată în executarea lucrărilor de cercetare arheologică.